Râsul ca o enigmă
E o enigmă
cum mă inundă râsul,
de atâția ani am râs
și câte fântâni
de lacrimi am strâns,
am râs pe-ntuneric
spre disperarea cuvintelor
ce inundă arterele,
am râs pe lumină
de singurătate,
de prostia umană,
am râs că nu avem
o lege a râsului,
că nu suntem penali
când râdem de parlamentari,
am râs de somnambulii
orașului modern,
de stele căzătoare,
am râs de moarte,
a dracului râde și ea...
până și îngerii
râd în eternitate,
au lacrimi de râs...
poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marian Bărăscu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.