Seara
A-mbrobodit seara Pământul
Soarele s-a dus, căruntul,
Și mărețul, și măruntul,
Doar cu timp iar bate vântul,
Ca și cum s-a frânt cuvântul
Și rămâne, tainic, punctul.
XII
De-ai fi un schit uitat pe munte,
M-aș cățăra pe brânci până la tine,
Orbit de aura icoanei bizantine,
Cer nesfârșit, fragilă punte
Surâs candid, apetisante buze,
Pe coardă, sânii atacați pieptiș,
Ah, albe coapse pipăite pe furiș
Și-n vâlvătăi dorințele-mi confuze
Ca două tăuri ochii ți-s adânci
Ți-s sclav, aștept a-mi da porunci,
Mi-oi ispăși păcatele cu rugăciuni,
Mireana mea iubire atingă apogeul...
Când din foc sacru fumegă tăciuni
M-oi pierde-n hău, nevrednicul, ateul!
parodie de Constantin Ardeleanu, după Dan Botta
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Ardeleanu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.