Ceasul meu

Cu ceasul meu, nu ştiu ce s-a-ntâmplat:
De-o vreme nu mai merge cum mergea
Şi nici nu pot să-l duc la reparat,
Căci el e altfel, nu-i de ici-colea.

L-am dobândit la schimb, pe-un măturoi,
De la o babă proastă ce-l voia
Şi nu să măture cu el gunoi,
Ci doar să zboare – ea aşa zicea –

A mers ce-a mers şi se-auzea "tic-tac"
Mai tare "tic" şi "tac"-ul mai deloc,
Ştiţi, cu nevasta: când ea "Tic!", eu tac
Şi de-aia-n căsnicie am noroc.

Când apăsam butonul ăla mic,
Îmi arăta doar ora câtă e
Şi-n rest era – pe cinstea mea! – nimic,
Nu ca acum, când tot mă ia cu "Ce?"

Adică eu, cumva, să îi răspund
La "În ce timp?". Păi, ăsta e normal?
Mi-apare-acolo-n mijlocul rotund
Şi nu vă mint: apare şi-i real!

Sunt supărat şi cred că o să-i scriu
Că în potoape vreau, de mai încearcă,
Dar mă gândesc: "Pot, înapoi, să viu
De-acolo, de la Noe, dintr-o arcă?"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!