* * *
Trăim într-o lume de oameni răniți...
Lume cu dureri și lacrimi ascunse sub farduri și decoruri strălucitoare fără esență...
sub zâmbete plângânde și chinuite...
Sângerăm amarnic pe ziduri reci... pe la colțuri de ruine
amestecate cu castele fermecate
plămădite în vise...
Și din când în când cerșim timp
câte unui trecător
să-i plângem câte o lacrimă
În speranța că vom căpăta o mângâiere,
Însă, ne amăgim cu un decor de-o vreme,
lângă circari obosiți și colorați frumos, ca și noi...
De multe ori însă, ne lăsăm rănile să sângereze prin rănile pe care altora le provocăm...
prin nepăsare, prin vorbe tăioase, prin înstrăinare, minciună și trădare...
prin uitare sau prin alinare refuzată...
Dar durerea lor nu ne-o spală pe a noastră...
Poate doar reușim să uităm o vreme de noi...
să nu mai simțim strânsoarea măștilor ciuruite
de lut ars
în focul suspinelor și plânsului neplâns...
a lacrimilor vărsate în toiul nopții...
când ceasurile toate au bătut
de preatârziu, de preatăceri...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mariana Daniela Bidascu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.