Sonetul alb
Încerc, pe-o foaie albă, să-mi așez,
Cu frământări din dorurile-mi toate,
Cuvinte dulci, în versuri să arate
Ce simt atunci când, ziua, te visez.
Apar cuvinte rupte, -mprăștiate,
Pe care-ncerc, timid, să le-aranjez
În versul de iubire ce-l creez,
Dar ele nu se lasă aranjate.
Încerc să le opresc, să le-ancorez
La țărmul meu, iar ele, alterate,
Nu seamănă cu cele-ndepărtate:
Vor libertatea lor și nu cutez
Să le închid în rimele forțate
Din versul artificial. Oftez.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.