Rondelul drumului vieții
Că-i denivelat sau suprafață plană,
Cu trafic à la légѐre sau poate dens,
Drumul viețuirii are-un singur sens
Pe care se petrece condiția umană.
Nicicând cu vremurile în consens,
La fiecare pas, întinde o capcană,
Că-i denivelat sau suprafață plană,
Cu trafic à la légѐre sau poate dens.
La chemarea clipei,,, volens nolens",
Când Hesperus licărește suverană,
Retina dorului developează suzerană
Privind drumul înapoi pe contrasens,
Că-i denivelat sau suprafață plană.
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.