Vai celui
în orașul ăsta umblă haotic
țanțoșe
lațuri, securi, gloanțe
rânjete, ocări, fățarnice amabilități
paradele doliului propriei morți
infinite sacoșe, adesea goale
târâie silnic contururi de oameni
le varsă puhoi în gurile de metrou
un fel de scurgere după o ploaie pestriță
torențială
cerul imediat mustește de rugi betege
întoarse spășite, neîmplinite
zei confecționați smulg cu forța ofranda
sângele copiilor încă neiviți
în aer, la un milimetru de țărână
acolo unde începe cu adevărat Cerul
se zvârcolește iubirea
confundată cu o biată secreție
vai celui care o calcă
vai celui care sfârșește într-o sacoșă
cu inima, cu ruga, cu puterile toate...
vai celui care-și smulge doliul acela și urlă
exist
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.