Sonetul unui felinar
E-un felinar ce ziua nu se stinge,
deasupra unei porți pe strada mea
și arde cu o flacără ce-abia
apropiindu-te o poți distinge.
Când, uneori, un trecător se-oprește
și îi observă flacăra, mirat,
un singur gând încearcă: "E uitat!"
Atât - și pleacă, nu se mai gândește
că, poate, cineva, oftând din greu,
așteaptă ca lumina-i să atragă
ființa ce odată i-a fost dragă.
Că-i zi sau noapte, felinarul meu,
în pâlpâirea flăcării, se roagă
să nu mai ardă. Îl voi stinge eu.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.