Lună nouă
Pe treptele ruinelor pierdute
în valea cea uitată dintre munți,
pășește lin, venind din vremi trecute,
cu un alai ce n-ai vrea să-l înfrunți.
Sunt umbre dure, cavaleri cu arme
ce-și apără domnița și-un castel
pe care secolele-au reușit să-l sfarme,
dar nu și-n ea iubirea pentru el.
Căci îl așteaptă. Treptele o poartă
prin turnul ce se-nalță în apus
și mai privește drumul scris în soartă
acelui ce, la crunt război, s-a dus.
Sub cerul luminat de Luna Nouă,
dorința ei e-ascunsă-n stropi de rouă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.