Plâng cocorii

auz istovit sub dezamăgiri de entuziasm.
fug sentimentele pe lângă lună...
se sparg cuvinte de granit
în răbdarea achiziţionată
de tâmpla unui colos.

aflaţi, că prezenţa mi se divulgă
când privighetoarea vitejeşte cântă,
când frunza e peste frunză exaltată
şi asfaltul, tocul femeii ascultă.
sau când de viaţă îmi vine o despărţire,
între mine şi rest
fiind o cădere nudă de gest.

mai încolo în dimensiuni
plâng cocorii în proprii pumni,
au uitat cum se zboară.
în năduf de clipe ei se ghemuiesc
surprinşi de un liric chemat
să ţese cuiburi din mele gânduri
văzând cum eu peste lume stau
fantastic, de aştrii surescitat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!