Tatăl şi fiica

Cei doi stăteau în mijlocul apei,
Curentul aluneca spre larg, iute şi rece.
Soarele, la zenit, topea aur fierbinte
În vara morocănoasă-a tatălui şi-a fiicei.

Poate regreta că a luat-o cu el –
Din privirea ei se vedea că ar fi dorit să fie-n altă parte.
Asta era în urmă cu un an, dar acum el e prea bătrân.

Îşi aminteşte încă sfaturile primite de la el,
Să arunce firul către locurile umbrite, unde lumina e puţină,
Că peştii se adăpostesc sub frunzele lăstărişurilor
Şi cum, atunci când nevăzutul loveşte, toate celelalte pălesc.

Dincolo de lupta lumină-penumbră, toanele curcubeului,
Viaţa şi moartea cântărite-n balanţe scânteietoare,
Este firul invizibil, întins, care-i ţine strâns împreună.

poezie de Alexis Dietz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!