Parodie grava

cercul acesta din plastic
este emulsia ce masinile o transporta
peste distante.
undeva printre straturile sale
se mai pastreaza, poate, aroma
fiecarui lujer.
ca intr-un cimitir
unde pamantul se ridica incert.
un mort si-a ingropat primul trupul
in pozitia orizontala
la capatul unei cruci de piatra.
i-au urmat alte trupuri
grase, slabe, lungi, scurte...
toti acum dorm in pamantul uitat
ascunsi in cel mai adanc si intim loc.
am in ochi un cimitir intreg.
din el ma privesc mii de straini
cu priviri impietrite
fixate ipotetic si aleatoriu.

mi-e greu sa le inteleg acum.
poate maine, poate altadata.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Votează! | Copiază!