Mulțumire (lui Constantin Moldovan)
Urarea-ncepe foarte bine:
Prieteni? Și-ăia ca și tine,
Deci mă lipsesc oricând de ei,
Oricât ar fi - poeți - de grei,
La propriu, nu la figurat...
Oricum, cu voi am terminat!
Dar să mă-ndemni să uit de doamne,
Când încă n-am în plete toamne,
Când sunt mai tânăr decât Șora,
Când sunt frumoase cum e Pora,
Când încă sânge am în vene,
Când sunt berbecul nota bene!
Ce urcă-n vârfuri de copaci?
Te-ndemn, respectuos, să taci!
De altfel, sunt în gândul meu
Și nu le pot uita nici eu...
Deci nu răspund la provocări,
La ironii și la ocări:
În van încerci acum un clinci,
Când bat abia în șaizeșcinci
Și pot, un pic de mai insist,
S-ajung și eu epigramist!*
Dar de-mi urezi, la o adică,
Să fiu iubit, mai zi. Nu strică...
P. S.: Se spune că epigramistul atinge forma maximă abia la 65 de ani.
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.