Ca un măr...
Ca unui măr sălbăticit în crâng
Îți înfloreau privirile, iubite,
Iar brațele, în jur, încolăcite,
Mă apăsau cu greu, ca să mă frâng.
Cât cer, cu tot albastrul infinit,
M-a înghițit sub pleoapa ta furișă,
Doar visul ți-am atins ca o gheișă,
Deși, nimic nu-mi este-ngăduit!
Neprihănitul meu măr înflorit,
E noapte și se sinucide luna,
Poate că moartea ei ne e arvuna,
Tainicei nunți la care am râvnit!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.