Doar poeţii

Acum când vreau să te uimesc
Prin vorbe nerostite de niciunul,
Mă sperie poeţii ce au fost,
Că te legau în tei sau te dorea vreunul.
Tu erai văzută ca o floare,
Cea mai frumoasă floare,
Doar Universul te iubea
Iar un Luceafăr trist, te adora.
Erai măceş,
Cădeai pe stele
Ba chiar mureai la unu' în braţe
Un alt poet te învia.
Eu cum să lupt cu toată cartea
Că eşti frumoasă şi aştepţi
Să-ţi spun măcar o strofă
Originală, s-o accepţi.
M-am dus la ţărm să-ntreb şi marea
Ce vânt te-aduce şi de unde
Am stat o zi să îmi răspundă
Dar luna m-a gonit acasă.
Am stat şi-acasă vreo trei zile
Să aflu cum pot să te iubesc,
Dar m-am blocat,
şi-acum, şi-atunci.
Tot mai aştept poeţii vii,
Să mă ajute să găsesc
Măcar un vers, ca să revii.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (3 martie 2018)
Adăugat de milidumitru
Votează! | Copiază!