Anarhia contrastelor
Sunt sunete-n tăcere, iar mișcarea
din neclintirea apelor pierdute
e-a cețurilor ce privesc, tăcute,
spre norii ce le-ar vrea îmbrățișarea.
Sunt zâmbete în umbra unei clipe
și lacrimi printre urmele de râs
falsificând un amărât surâs
ce, nevăzut, ar vrea să se risipe.
E oboseală-n ziua ce se duce,
dar e odihnă-n seara care-ncepe,
e neștiință-n tot ce poți pricepe
cu gânduri răscolite și năuce.
Că-i beznă sau lumina cea mai vie,
e neștiută împletirea lor
în echilibrul ademenitor
al unei lumi supusă-n anarhie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre lumină
- poezii despre zâmbet
- poezii despre seară
- poezii despre nori
- poezii despre mișcare
- poezii despre gânduri
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.