Ton de primăvară
Auzi, privighetoarea cântă,
Precum o șoaptă de iubire
Și-n spațiul dincolo de fire,
Cu glasul de cristal te încântă.
Se degajează-n ceas de seară,
O clipă de sublim vizibil,
Din altă ordine stelară
Cu Universul imposibil.
Și lumea celolalte arte
Cu respirația tăiată,
Admiră emoționată,
O stea polară de departe.
Un vid ne distanțează cosmic
De timp, de mod, de loc și vremuri,
Prin câmpul infinit și gnostic
Pierduți ca șinele de trenuri.
Ne colorează existența
Printre păcate și tranziții,
Celor ce suferim prezența
Spiritualei inaniții.
Auzi, privighetoarea cântă
Și-un vânt îți șuieră la tâmple
Din tot, nimic să se întâmple
Într-un Cuvânt ce nu cuvântă.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.