Nu voi fi eu
M-ai întrebat dar n-am putut răspunde,
M-ai adunat apoi la pieptul Tău
Cum stau aici n-o să mai stau niciunde
Și nicidecum n-o să-mi mai pară rău.
Când văd cum dintre ceruri se coboară
Lumina Ta și arde-n ochiul meu
Nici nu mai știu ce-ar mai putea să doară
Când Te-ai atins de mine, Dumnezeu...
M-am închinat și m-am rugat cu frică
Să nu mă lași aicea pe pământ
Întinde-ți, Doamne, mână și ridică
Atinge-mă din nou cu Duhul Sfânt.
Și-am să înțeleg ce nu se poate spune
Ce-i presimțit în mintea mea de-abia,
Fă, Doamne-Dumnezeule-o minune
Și-ajută-mă să nu mai ies din ea...
Desfă-Te, Doamne sfinte din înaltul
Acestui cer ce stă acolo sus
Nu voi fi eu să Te primesc, ci altul
Nu voi fi eu, va fi numai Isus...
poezie de Adriana Cristea (16 iulie 2003)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Adriana Cristea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre sfințenie
- poezii despre lumină
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre frică
- poezii despre creștinism
- poezii despre Sfântul Duh
- poezii despre Iisus Hristos
- poezii despre Dumnezeu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.