Poezia și dorul de ea... poezia mea
Un dor nebun de poezie m-a ridicat în noapte
Visul l-a risipit în zorii lăcrimați
Nu mai doresc atingeri diafane
Mă mulțumesc cu strângeri de mâini
Sau de cuvinte în tolba nemuririi.
De fiecare dată mi-ai amintit de noi
Mi-ai zâmbit și mi-ai hrănit iubirea
Eu nu mai plec de lângă tine niciodată
Ea este ca un semn de carte.
Tu nu mai poți zâmbi altor femei
Doar eu sunt cea ce te mângâie atent
Tu îmi răspunzi ca unui sentiment
Eu mă ridic cu fiecare cadru adiacent
De ce mă cauți în noaptea sfântă?
Eu sunt aici pentru un tainic scop
Pot adânci privirea ta, o altă sută
Fără a putea schimba iubirea mea
De ce mă strigi cu fiecare carte?
De ce mă aprinzi în stil macedonean?
Am aspirat la o ultimă răsplată
Eu pot scrie o viață într-un volum.
Sunt singură, sunt pură și mereu acasă
Am să te caut ca pe-un pescăruș
Pe care-l voi striga în noapte
Când nu-l voi mai privi prin adverbele "aici și acum".
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ileana Nana Filip. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.