Din buzele petală
ce simfonie poate să le-nvinga
a lor culoare și parfum de mir?
sunt îngeri prinși în ramuri, parcă strigă
să bem licori din pumnul lor, cașmir.
ce rugăciuni se-nsira pe lăstarii frăgezi,
și cine mai genunche-n fața lor?
își picură s-aline, parfum pe ochii umezi
din buzele petală, zâmbind în alb, ușor.
și câtă eleganță, și cât mister ascund!..
în catifeaua strampta, corset ispititor,
lăsându-și glezna goală și-un decolteu profund
ademenesc fecioare în pragul zorilor..
jobene, felinare, în triste nopți se-ascund
să fure elixirul iubirilor în ploi.
și bântuie naluce, răcorile alung
prinzând șirag de perle perechilor în doi.
se-alintă până-n noapte, izvor de miruire
veșmântul lor sobor cântând necontenit
ninsori plecând din rouă cu-atâta dăruire
în arii fără capăt în anotimp grăbit.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.