Eros
Măști! Măști! Lui Eros chipul să-i astupe:
Cine îndură fața-i ce dogoară,
când el, asemenea solstițiului de vară
primăvăratecul preludiu-l întrerupe.
De vorbă stai și brusc, fără să vrei,
e altfel totul, grav... Un strigăt... dus..
Și deodată-aruncă peste ei,
precum un naos, un fior nespus.
O, pierdut, deodată, o, pierdut!
Iute-mbrățișează cei divini.
Viața-ntoarsă-i, soarta s-a născut.
Și-un izvor se vaită-n adâncimi.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.