Tânguire
Cui vrei să te tângui, inimă? Tot mai mult ocolești
întâlnirea cu oamenii, care-ți par
de neînțeles. Cu atât mai zadarnic, poate,
cu cât drumul te duce înspre viitor,
spre pierdutul tău viitor.
Cândva te plângeai? Ce-a fost? O boabă necoaptă
căzută de pe creanga bucuriei.
Azi însă pomul se frânge,
se frânge-n furtună întârziatul meu
pom al bucuriei.
Tu, cel mai frumos, în priveliștea mea
nevăzută, tu care m-ai și adus în preajma
nevăzuților îngeri.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.