Sonetul XIX
Undeva într-o bancă auru-și are răsfățatul cămin,
cu multe mii se împacă. Dar cel care cerșește,
orbul acela, nici cât paraua de-aramă nu prețuiește,
e ca un ban rătăcit, ca ungherul de praf sub un scrin.
În prăvăliile-adânci, aurul e ca acasă și domn,
se deghizează părelnic în blănuri, mătase și floare.
El însă, Tăcutul, stă, între-o suflare și altă suflare
a imensului aur care respiră și-n veghe și-n somn.
Ah, orișicât s-ar închide, noaptea, palma deschisă neîncetat,
mâine destinul iarăși o ia și-n fiece zi
i-o ține întinsă: clară, mizeră, neocrotită.
De-ar înțelege-n sfârșit cineva, și-ar slăvi, tulburat,
îndelungata statornicie ce doar în imnuri se poate rosti.
Și numai de zei poate fi auzită.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.