Beție
Mă duc la cârciumă... cu-n gând,
Dar n-am să mor în crâșmă bând
Și nici paharele... spărgând,
Nu-mi fac plăcere.
Să cânte cetera aș vrea,
Cu fete-n noapte să pot bea
Și vin să pice... dintr-o stea,
Peste tăcere.
Aș vrea... să pot uita de toate,
De vise... doruri îngropate,
Dar ce păcat, nu se mai poate
Și e durere.
De-aceea... beau în nopți târzii,
Să uit de-atâtea nebunii,
Fac din pahare simfonii
Și dulce miere.
E vinul roșu sfânt și mut,
Doamne"... din ce-o fi fost făcut,
Rebel... ca un necunoscut,
Patul... mă cere.
Ispitele-s pe-aici, prin jur,
Dar a iubi... e prematur,
Ciocnești cu adevărul pur,
Minciuna piere.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.