Dihorii atei
Le-au secătuit, vai, fântânile firii
Și și-au pierdut frânele timpului,
Nu-i mai salvează nici zeii Olimpului
Și, pe-nserate, mor toți trandafirii...
Nicio piedică în calea rostogolirii
Așa își macină, sonor, substanța vieții,
Iar fărădelegile lor esență a ceții
Le-azvârle azurul în zborul muririi.
Lipsa lor de umanitate-i eternă,
Au rămas singuri, fără Dumnezeu,
Și-au pierdut lăuntrul - rămași fără Eu,
Li-i lumea străină și pururea ternă.
Studiind geografia gândului lor,
Fulgerat vei rămâne, sfărmat în frânturi,
Fiece verb spus de ei, printre fluierături,
Se va stinge centrifugal într-un nor!
Distanța lor de oameni o verifici ușor,
Sunt dezlipiți de lume, prin faptele lor!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dumitru Sârghie. [Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre verb
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre salvare
- poezii despre religie
- poezii despre obstacole
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.