Sonetul primăverii
Cobori pe raze ce străbat în lume
ca o zeiță și îmi ești, în vis,
un dar ce cred că e din cer trimis,
spre-o nouă viață pașii să-mi îndrume.
Sărutul tău e roua dimineții
ce stinge setea unui trandafir,
iar cântul tău e-o șoaptă de zefir
venită dintr-o lume a blândeții.
Din ochii tăi se-acoperă cu verde
pământul, plantele ce se trezesc,
iar ruga ta, ce înspre zări se pierde,
aduce aripi care se grăbesc,
cu mângâieri, natura s-o dezmierde.
O, primăvara mea, cât te iubesc!
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.