Prorocire amară
Noi nu ne-am cultivat imunitatea,
Stiințific inventând dezechilibre,
Și-am aruncat în derizoriu sănătatea,
Țintind cu nuclearele calibre.
Mâine copiii noștri se vor bate,
Până la sânge sau până la moarte,
Deșertul neputinței vor străbate,
Când dragostea de ură se desparte.
Se vor urî copiii noștri mâine,
Cruzimea va lua locul omeniei,
Când setea va mușca cu colți de câine,
La ultimul izvor al agoniei.
Tot mai puțină apă pe planetă,
Cișmele ochii nu pot să zărească,
Răcoritoare nu sunt la tonetă,
Cine să moară, cine să trăiască?
Ultima luptă pentru omenire,
La șipotul ce-a devenit redută,
Mor visele cu stropi de izbăvire,
Când urma de răcoare o sărută.
Nici păsări nu vor fi ca să mai cânte,
La ultimul izvor vor pieri toți,
În albele lumini de oase frânte,
Copiii de nepoți și strănepoți.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.