Cuvintele oglindă

Pe chipul tău e-o linişte deplină,
Încât şi râul stă să te admire,
Curgându-şi apa în mişcarea lină
A undelor, în dulce şerpuire.

Ar vrea să-ţi spună cât eşti de frumoasă,
Din matca lui, ar vrea să se desprindă
Şi, cu o voce caldă şi duioasă,
Să-ţi fie, din cuvinte, o oglindă.

Să te acopere cu apa-i clară
Şi să îţi spele grijile mărunte,
Iar la amiază, de-i caniculară,
Cununi de stropi să-ţi cearnă peste frunte.

Tu îl priveşti, ai dragoste-n privire,
Iar liniştea-ţi dispare într-o clipă
Atunci când simţi, în suflet, o pornire
Ca mâna, într-a stropilor risipă,

Să ţi-o opreşti, în tandră mângâiere,
În scurgerea cuvintelor-cascadă,
Şi să accepţi iubirea în tăcere
A râului sedus de o naiadă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!