Un înger canibal

În rochie de bal, regină,
De-un verde fără de prihană
Şi atârnandu-mi greu, spre glezne,
Cu o mândrie otomană,
Mă-mbraţişezi şi mă culegi
Din prea banala-mi existenţă;
Nu am ştiut, nu am simţit
Că viaţa-mi caută cadenţă
In paşi de vals, în paşii tăi;
Mi-ai spus, c-o tentă cronicară,
Că zilele ce vor urma
Vor înceta să mă mai doară.

Atâta dragoste, doar mie,
Mi-ai dăruit să strâng, nebună?
Şi dintr-odata iubesc viaţa
Si Universu-mi cântă-n strună,
Şi văd in ochii tăi sagace
Tot ce n-aveam, fără să ştiu,
Tot ce-mi lipsea, fără să fiu,
Vreodată incompletă;
M-ai ţintuit în lumea ta
Cu firea-mi desuetă
Şi am orbit văzând în ea
Un vajnic minaret,
In care îmi primeai, drept rugă,
Valsul imperfect.

"Atâta linişte, doar mie,
Ce am făcut să merit?"
Gândeam sfioasă-n orice clipă
Păzind din ochi cu tremur
Orice respiro interpus
Pe valsul tău perfect;
Ce multe ţi-aş fi dat din mine...
Intregu-mi acaret
De versuri, doruri, viaţă, proză
Şi dragostea-mi uimită,
Să nu mai zacă vremi de-a rândul
Pe gheţuri răstignită.

Ce viu eşti tu, nemărginit,
Paradoxal de tandru,
Insuşi Demiurgul ţi-a cioplit
Chip viu din palisandru
Şi nu din lut, nu, nu din lut,
Tu nu eşti ca noi toţi,
Vibrezi cu lira lui Orpheus
In nopţi de îngeri morţi.
Şi ce-ncântare să te-ascult
Şi să cred azi in tine,
Să-mi vindec toată necredinţa
Fără impotrivire.

Eu... slabă-n spirit, ce copil
Naiv şi râs de lume,
La fel de searbădă precum
Volumele antume;
Şi, totuşi, ce copil frumos,
Ochi înserând în râs,
Cu asfinţituri în priviri
Sub bolţi de nepătruns
Ce ţie ţi-au rămas străine
Şi-aproape prea departe;
Prea tristă pauza-ntre paşi
Şi... valsul ne desparte.

Hm... îngerii sunt canibali?
Prea trist, n-aş fi crezut!
Cum? Ai greşit? eşti imperfect?
Ţi-e harul decăzut,
Ţi-s ochii răi şi reci şi goi,
Din neam de hâtre vii,
Eu te vedeam nemuritor!
Prin lumile pustii,
Eşti muritor pentru-amândoi
Ce milă mi-e de tine,
Doar paşi greşiţi la valsul doi
Îmi laşi spre amintire...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!