Risipei se dedă florarul
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuiește-n aur fin.
Pe umeri cade-ne și-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
și-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Și nu știm ce păreri de rău
ne tulbură, pieziș, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii
păduri ce ar putea să fie
și niciodată nu vor fi.
poezie celebră de Lucian Blaga din Cântecul focului
Adăugat de Rodica Kadar
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.