Ciobul
poate mă voi așeza
undeva, cândva
închizând un suflet arzând
o limită unde nu voi ajunge fiindcă nu am știut unde să o așez
o casă fără locuri, un univers strâmt
un câmp golit de cuvinte
de suflete, de vise
la ușă, un ciob rătăcit de speranță
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.