Singurătate

Râzi, şi lumea râde cu tine;
Plângi, şi nimeni cu tine nu plânge,
Pentru că bătrânul lut trebuie să-şi împrumute mirtul,
Dar necazul sieşi îşi ajunge.
Cântă - şi dealurile-ţi vor răspunde
Oftează, şi-oftatul se va pierde-n aer de-îndată,
Ecourile-înconjoară sunetele vesele
Şi se sting dacă-aud o voce-îngrijorată.

Bucură-te, şi mulţimi de oameni te vor căuta;
Boceşte, şi ei se vor îndepărta;
Primesc întreg amuzamentul pe care li-l oferi,
Dar nu primesc un strop din jalea ta.
Fii voios, şi vei avea prieteni mulţi;
Fii trist, şi-i vei pierde;
Nimeni nu-ţi va refuza paharul plin cu vinul ca o roză,
Dar rămas singur nimeni nu-ţi va doini de frunză verde.

Benchetuieşte, şi vei avea casa de oaspeţi plină,
Posteşte, şi lumea te va ocoli la drumul mare;
Fii de succes, împarte daruri şi vei trăi ani mulţi,
Dar nimeni nu-ţi va fi alături în ziua morţii tale.
Pentru-un lung tren regal, având vagoane multe,
Există loc pe-aleile plăcerii,
Dar, totuşi, unul câte unul, toţi ne vom fi scris cartea
Şi va trebui să trecem pe holurile-înguste-ale durerii.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!