Disonanța
... iarna din sufletul meu-
crivăț ce geme afară-și
duc disonanța mereu
pe un arcuș de vioară
trist și sporadic mă țin
tot de cărarea pierdută
lin printre fulgii ce vin
din albăstrimea cernută
prin sita veacului meu
strâns la perete cu ușa
strâns că o nucă ce greu
stă să-și înăbușe tusa
vreau să mai fiu cine sunt
omul din pâclă de ceata
omul cu suflet cărunt
cărui de nimeni nu-i pasă
omul ce vine mereu
și tot așteaptă să plece
iarna din sufletul său
tristă și lungă și rece
iarna din sufletul său
durul arcuș de vioară
și cognitivul ce greu
țin disonanța să moară...
poezie de Iurie Osoianu (20 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.