Garantai că iubirea ce mi-o porți este veșnică. Nimic nu e veșnic. Îmi ceri să îți dau garanții similare. Nu pot. Atunci te îndoiești de autenticitatea senti...
Garantai că iubirea ce mi-o porți este veșnică. Nimic nu e veșnic. Îmi ceri să îți dau garanții similare. Nu pot. Atunci te îndoiești de autenticitatea sentimentului ce ți-l port. Cum? întrebi, nu știi dacă ai să mă iubești peste un an, peste doi, peste cinci? Nu, nu știu. Atunci, nu e dragoste adevărată - te burzuluiești. Poate afinitate trecătoare. Totul e trecător, draga mea. După o viață, prin excelență plină de efemer, nu ți-ai dat seama? Iată de ce nu primesc emfaticul dar, de ce nu concep să iau în primire, nici cu titlu definitiv, nici temporar libertatea ta. Acum se află în mâinile tale și din ea țâșnește dragostea. Să rămână așa. Nu doresc mai mult.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.H

Votează! | Copiază!