Casa cu nr. 106
a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii și-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranța îmbobocește în fiecare zi
și ce folos...
pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuiește nimeni
dar cine
s-asculte o poveste în care
nicio singurătate nu mai are chip
un fel de liniște îmi curge cascadă
prin trup
cineva pleacă și tot pleacă...
poezie de Teodor Dume din Timpul devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre vecini
- poezii despre vagabondaj
- poezii despre singurătate
- poezii despre ochi
- poezii despre numere
- poezii despre nisip
- poezii despre desen
- poezii despre câini
- poezii despre anotimpuri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.