Nici nu mai inteleg...

Cu uimirile mele îmi zugrăvesc odaia,
eu nu cer, eu caut iubirea, nu hărmălaia,
îmi spăl picioarele în noroi şi plânge baia,
foamea mi-o ţin într-o bancă, la fel şi tigaia.

De mult m-am ascuns pe malurile din Mamaia,
pe spuma valului o tobă-şi punea bătaia
şi norii pictaţi pe cer voiau să aducă ploaia,
iar unii făceau medalii de aur cu pagaia,
dar alţii căutau să fure soarelui văpaia.

Nimic nu am înţeles din lumea aia.

Şi azi când munţilor înalţi le plânge creasta,
iar brazii falnici sunt puşi să părăsească coasta,
când anonimii îşi ornează cu pene ţeasta,
pentru că nu li s-a spus cât mai ţine năpasta
şi deşi peste noapte au închisă fereasta,
nu pot să creadă că îi mai înşeală nevasta.

Nimic nu mai înţeleg din lumea asta.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!