Ei spun că marea-i lipsită de iubire
Ei spun că marea-i lipsită de iubire, că în mare
iubirea nu poate trăi, acolo e numai golul, particule sărate
de viață lipsite de iubire.
Dar, iviți din mare,
delfinii fac tumbe-n jurul corabiei lui Dionisos,
pe-al cărei catarg sunt împletite vițe viorii
care sus se termină-n curcubeie de purpură-întunecată
și, hop, ei dispar, iradiind de încântare, cu nasul în valuri!
Iar marea-l primește-n patul ei pe Dionisos
în balansul alintat al acestor mici și fericite ființe marine.
poezie de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.