Mă simt ca într-o poveste
când pipăi locul acesta
nu simt încă vidul
dau de un crâmpei de lumină
mă văd o livadă încărcată de rod
verde-azuriu este acest aer ce
nu încetează să-mi fie plămân
aici toamna nu se grăbește
frunzelor nu le-au crescut aripi
prin frunzișul nucului cad bănuți de soare
vast și încăpător nu mă înșală
acest loc mă înșfacă până rămân
un copil pentru mine însămi
sau poate o mică vietate liberă
ce nu are drept pavăză
decât o bucățică de hârtie
în spatele căreia învață
să separe ce e rău
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Tiugan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre toamnă
- poezii despre lumină
- poezii despre libertate
- poezii despre hârtie
- poezii despre frunze
- poezii despre creștere
- poezii despre copilărie
- poezii despre aripi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.