Decupaj vital
Mă dor toate pozele rupte din mine,
spart foliculi de derm să impresioneze filmul
și rămân subțiat de zile, ce încă tot îmi cad ca florilor stamine,
pân' la pelicula din viitor album... Tot, un ierbar de-al nostalgiei stimul.
Răsar în fiecare dimineață cu pierdute vise,
îmi prăpădind memorie descătușată-n nopți
cu deznădejdea neîmplinirilor ce-aveam promise,
izbit de adevărul zilei... Refuzat, la mult bătute porți.
Îmi ruginește hemul precum la via toamnei
și am inima tot mai sus cocoțată pe a vieții scară.
Sunt parcă tot mai des la libera discreție -a Domnului, a doamnei-
c-o țin în palmele ce lasă scurgere de timp... Al meu, ce vrea să moară...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.