Iubire de-o maree

Imi amintesc cum motaiam
la umbra gandului tau verde
si-a valului forma luam
cand somnu-alene sarutam.

Ne-am cufundat atunci, inlantuiti
o data c-un talaz sosit cu fluxul
si-am desenat visand, uimiti,
gesturi pornite dintr-un grai al mintii.

Ne-am sarutat pe-un pat de val,
ne-am alintat cu libertate
dar apa s-a retras, cata pudicitate
si-am devenit inseparabili pan` la mal.

Ne inganau doar pescarusii rand pe rand
si glasul lor ne completa iubirea
si cu refluxul ne-am retras pagani, visand,
pe plaja marii sa ne ocrotim simtirea.

Ne-am odihnit doar pe nisipul ud,
dar luna, ce ne-a ocrotit tot timpul
ti-a luminat obrazul crud,
persecutat de-un zambet prea sintetic, insensibil, nud.

Privirea dintre noi s-a faramat,
(eu inca mai inspir mirosul umbrei tale obsesive)
nauca, am plecat, ca sa ma regasesc...
sa nu-mi iei forma pasilor tarzii... tot mai alerg,
nu vreau sa ma opresc!

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!