Luatu-ti-ai aripi
Se rostogolise cu privirea senină spre Cer
Printre picioarele lor putea zări lumina
Venise odată cu piatra ce i se înfipse în frunte
Acolo.. coborâră sfioși rând pe rând îngerii
Duceau cu ei mirosul sângelui tău
Curgea fără nici o grabă
Acoperind tălpile zdrobite
Doar buzele crăpate murmurau
Miluește-mă, Dumnezeule după mare mila ta!
târziu când trupul hăituit primise odihna
ți-ai întors privirea
din ea se prelingea iubire
în ochiul drept se zbătea nevrotic o umbră
iar palmele strigau a veșnicie
în tine dansau mucenicii.
poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioana Bolba. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.