Du-te!

Pantofii supăraţi se ceartă-n tindă
cerceii se privesc nedumeriţi
un ruj "Dior" tânjeşte sub oglindă
se vaietă ciorapii plictisiţi
pereţii se încruntă de tăcere
pianul mut ascultă ritm de paşi
cearşaful ţine foame de plăcere:
Auzi tu, soro, când o să ma laşi?
Să fac şi eu un pic de primeneală
că fuge lucrul rău când eşti aici
nici zodia nu-mi cere socoteală...
Te duci din casa asta, poţi să-mi zici?
Te ştiu, acum încerc cu binişorul
te rog, doar pe o vreme, nu pe mult
mai lasă să ma vadă şi fiorul
să spună ce o vrea – eu să ascult...
Te du măcar şi-n pod – acolo-i bine
te las să urmăreşti, oricum nu scap –
presimt că am valoare pentru tine
dar, crede-mă, sătulă-s peste cap!
Pa-pa...
Pantofi, cercei, veniţi la mine!
Diorule, mi-e dor de-al tău sărut
Ciorapul meu, ce dulce intru-n tine...
Da-da! E cineva sau mi-a părut?
Acuş deschid! Iar tu? N-ai simţ pe bune,
hai spune, ce-ai uitat? Mai repejor!

– Nimic. Revin acasă pentru-a-ţi spune
că nu am să cedez aşa uşor!

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!