Ninsoare imperfecta

Zã pada ne locuia pe rând.
In mine tatuase o frumusete asprã,
Ce-acum imi crestea
In continuarea fiecã rui os,
Si-ncepea sa mã doarã.
Devenisem greoaie, fiecare miscare
Mã apropia tot mai profan
De perfectiune.
Am incercat sã-ntind bratele,
Sã mã agã t de ceva,
Poate de-o pasã re sau un cal
Impuscat pe jumã tate,
Dar m-am lovit de câtiva copaci
Cântând din frunzã,
Care nu-mi puteau simti porii
Risipiti in trupul rã nit,
Si mi-am pierdut echilibrul,
Alunecând in zã pada ce ardea
Cu majuscule.

Azi-noapte a nins iar.
Acum, insã, am invã tat
Sã nu-mi mai umilesc infirmitatea
Cu primii fulgi,
Si sã astept ninsoarea imperfectã.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!