Rugăciune
Cum să nu umblu trist prin grădini?...
Din coastele tatei cresc rădăcini.
Din inima lui ierburi multe-au crescut,
S-au înălțat, străvezii, și-au căzut...
Printre amurguri cânt și cosesc.
Sub care iarbă o să-l găsesc?
Mai multă rouă... Doamne, te-ndură,
Să-i înflorească trifoiul pe gură...
Toate aceste minuni împlinește-le,
Că el te-ar lăuda pentru toate:
Dar gura lui s-o deschidă nu poate,
Nici pumnul, nici toporul, nici cleștele.
Butuci. Ierburi umede. Crini.
Cerșetori cu împărații vecini.
Fructe în pârg. Rădăcini.
Cine n-are părinți prin grădini?
rugăciune de Eusebiu Camilar
Adăugat de Adelydda

Votează! | Copiază!
sincer deci ultimul vres chiar nu are nici un sens daca ati putea sa il explicati sunteti cei mai tari . msss mult