Evadarea din templu

Eu te privesc extatic, incognito,
Prin rotocolul fumului de ceară,
Şi dimineaţa, când răsari, iubito,
Şi când apui, în fiecare seară...

Iar gândul tău, străpungător de linişti,
Eflorescent, irumpe pân' la mine,
Exali parfumul florilor din mirişti
Şi îngeri chemi, tristeţea să-ţi aline.

Tu te-ai retras cu paşii unei umbre,
Din lumea ancestralelor erori,
În ochi ţi se citesc nelinişti sumbre,
Ţi se-nspăimântă trupul a priori...

Ţi-e chipu'-ntemniţat ca-ntr-un ghioc,
Solemn, aspiri la solitudinea totală,
Dar sânii tăi se vor trezi ad-hoc,
Chemîndu-mă spre ochii-ţi de vestală.

Şi-apoi, în urma unei premoniţii,
Vei evada, din gându-ţi subsumat,
Şi îmi vei da, fără să-mi pui condiţii,
Savoarea unui trup neconsumat...

Vom regăsi cărarea spre Shambala,
Vom bea nectarul de extaz, buimaci,
Şi ne-om iubi, nebuni, ca-n "Sakuntala",
Însîngerând, sublim, un câmp de maci!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!