Din ochii celui mai obraznic bărbat
Din ochii celui mai obraznic bărbat
Mă priveau stâncile unei aroganțe alese...
Eu, femeia tânără, un veac am înserat
În zborul păsărilor ce știu să deteste
Trufia, ignoranța și simpla trădare
(Intuiția niciodată nu m-a părăsit)
Aveam să-l modelez ca pe un lut moale
(Să fi fost bărbatul cel mai iubit?)
Și să fac din el, deseori - un ulcior
Și așa, cum se crede plin cu licoare,
Să-l las, zi de zi, să moară de dor.
Din ochii celui mai obraznic bărbat
Eu cobor, domol, ca un izvor de câmpie
Și ocolesc toți bărbații din stat
Cărora le-am zâmbit cu mărinimie.
Intersectez noaptea, fiind acea lumină
Ce din stele nici gând să cadă,
Zorii multe-culori îi aprind și-i iau în mână
Și-i sfătui în pieptul cui să ardă.
Din ochii celui mai obraznic bărbat...
Am surâs lumii, apoi, am plecat...
poezie de Renata Verejanu
Adăugat de Valentin Rusu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.