Îmi știu soarta
Îmi știu soarta pe de rost
Ce va fi, nu ce a fost.
Pe un cântec de Vîsoțkii
Sufletul mi-l torn din plin:
Triștii, veselii cu toții
Hai, mușcați versul senin.
Hai, fricosule, ce stai
Pe coada vremii ca un scai,
Cu trupul tot batjocorit
Ești încă viu sau ai murit?
Îmi știu soarta pe de rost
Ce va fi, nu ce a fost.
Reușesc să văd păgânii
Grămădiți la gura pâinii,
De surâde hrinca, îndată
Ei găsesc că-i vinovată
Chiar de e puhavă și albă,
Și-i din grâu de roadă nouă
Ei socot mireasma-i slabă
Și-o înjunghie în două...
S-arunci spiritul la câini?!
Stă flămând poporul țării
Și-i urăște pe "stăpâni".
Îmi știu soarta pe de rost
Ce va fi, nu ce a fost.
Resping slava totdeauna,
Nu zic de nenorociri
Omenește mușcă Luna
Predispusă la uimiri.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.