Rezonanţă (Vorbind cu steaua fără nume)

Fix de deasupra cotului tău drept,
O aluniţă sexi îmi zâmbeşte cald...
Atunci subit, uit că-i mai înţelept
Să te ignor - şi de-un suspin tresalt.

Îmi mut privirea doar un pic mai sus.
Ce imprudenţă, sânii tăi mă cată
Să spună ei ce-a mai rămas de spus:
Cum omul născoci cuvântul "artă"

Clinchet de zurgălăi de vis răsună
Din glasul tău, de vânturi plămădit
Buze răsfrânte-n curbe fine-ngână
Cântări de dor... sau poate m-am smintit!

Cu verde crud în ochi, mă laşi hipnotic
Strâmbând năstruşnic din năsucu-ţi fin
Iar al tău greu şi negru păr exotic,
De mă atinge-mi lasă dulce chin.

Din zâmbetu-ţi de Evă senzuală
Tu îmi transmiţi că-ţi plac şi că mă vrei
Mirosul pielii tale, de migdală,
Desăvârşeşte-un corp râvnit de zei

Rătăcitor, încerc să scap, de pot...
Dulci forme de cadână nu mă lasă
Hipnotizat în unduiri, îţi port
Gânduri primare, de a-mi cade-n plasă.

În casa sufletului de mă vei primi,
Ferice vom zbura, preţ de o clipă
Ce consumată-n doi, vom reuşi
Cât vom dori, din timp, face risipă,

Iar la sfârşitul cel inevitabil
Când trist ne vom privi, de bun rămas
Puţin din noi lăsa-vom în păstrare
În oaza-n care-am vrut face popas...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!