La beție
Nu știu cine-a zis odată,
la beție sau necaz,
că bărbații o fac lată
doar când se întrec în haz
și ca porcii se îmbată
după datină și caz.
Eu, cu inimă curată,
vin să pun paie pe gaz:
spun că mândra li-era fată
tot cu lacrimi pe obraz,
ca fecioară preacurată
când mânca brânză cu praz.
De vecin era curtată
și la el sărea pârleaz,
iubirea-i alambicată,
cu schimbare de macaz,
nu poate fi judecată,
că nu trece prin grumaz.
Numai mintea luminată
o consideră topaz,
revelație rasată
strunită de omul treaz.
Eu degeaba fac pe treazul,
nu mai pot schimba... macazul!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.