Înarmat cu depozițiile celor doi binevoitori și slujindu-se cu răbdare de bulan, de pumni, de picioare și de stilou, anchetatorul m-a convins, pe parcursul m...
Înarmat cu depozițiile celor doi binevoitori și slujindu-se cu răbdare de bulan, de pumni, de picioare și de stilou, anchetatorul m-a convins, pe parcursul multor confruntări, că sunt un dușman al poporului. Ziua în care am recunoscut acest lucru este ziua în care mi-am pierdut respectul față de mine însumi: ajunsesem complicele torționarului. Din clipa aceea, viața mea a devenit, în bună măsură, viața unui străin. Eforturile de a mă reabilita în propriii mei ochi au fost un eșec. Nu numai în închisoare, ci și mai târziu, ca om liber. Niciodată nu am reușit să îmi iert slăbiciunea în fața torturii. Singura mea consolare e că am avut totuși tăria să rezist bătăilor și presiunilor, când mi se cerea să-mi denunț colegii, și să nu amestec pe nimeni altul în decăderea mea.
Florin Pavlovici în Tortura, pe înțelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.